miercuri, 18 decembrie 2013


Cum sa deblochezi capcanele mintii tale

Daca ceva nu iti reuseste cu toate ca te zbati, cauti, incerci, fa o pauza, relaxeaza-te si priveste adanc in tine. Intreaba-te mai intai daca nereusita are cauze obiective. Inainte de orice trebuie sa ne asiguram ca nu exista motive obiective precum faptul ca nu am mobilizat suficiente resurse, ca nu am muncit suficient sau cu tragere de inima, ca sunt sanatos si nu exista cauze medicale ce ma fac mai ineficient… Daca nici un motiv nu reprezinta o cauza obiectiva, daca am facut tot ce se putea face si, totusi, nu reusesc, inseamna ca, din nou, pentru a cata oara, eu imi joc mie feste. Iar eu sunt cel mai mare dusman al meu. Imi intind capcane si imi blochez sansele si resursele dintr-un motiv nestiut mintii mele constiente. Asa se intampla tuturor.
Pentru a reusi sa iesi din propriile capcane ai nevoie de o capacitate de introspectie incercata. Uneori este suficient sa te intrebi daca intr-adevar vrei acel lucru. Pentru ca s-ar putea sa nu il vrei si sa nu stii aceasta, iar toate eforturile tale in acest caz ar fi spre a nu reusi, spre a bloca acest drum. De cele mai multe ori raspunsul este atat de la indemana noastra incat nu il vedem. Stiti acea vorba ca, daca vrei sa ascunzi un lucru, ascunde-l in vazul oricui, la suprafata si indemana pentru ca, prea aproape fiind, nu va fi vazut. Tocmai de aceea prima intrebare este legata de motivatiile tale reale, adanci, nu cele constiente, legate de reusita acelui lucru.
In al doilea rand, trebuie sa inveti sa iti cunosti propriile limitari, impuneri, bariere. Toti avem o serie de setari pe care nu le constientizam adesea si care nu ne permit orice. De fapt, noi nu ne permitem noua insine sa facem anumite lucruri. Pe motiv ca e imoral, ca ne e frica, pe motiv ca este prea periculos, ca nu se cade sa, ca nu e bine sa. Cunosc persoane care isi refuzau succesul financiar deoarece fusesera de mici indrumati catre ideea ca nu e bine sa fii bogat, ca banii aduc mereu cu sine nenorocire, moarte, probleme. Cu toate ca aveau toate atuurile sa fie persoane cu castiguri foarte mari, isi refuzau banii si, ori de cate ori, se apropiau de aceasta tinta, dadeau inapoi asa incat sa nu reuseasca. Poate parea incredibil dar este adevarat.
Cunosc persoane care nu se considerau apte sa isi asume raspunderea de a creste un copil si, fara sa stie vreo cauza medicala, nu puteau face copii. In mod constient ii doreau, faceau tratamente, dar in mod inconstient refuzau faptul.
Cunosc persoane carora li s-a inoculat ideea ca nu sunt bune de nimic sau nu la fel de bune ca altele si, oricat de mult s-au dezvoltat, cand erau pe cale sa reuseasca, se intampla ceva care dadea inapoi tot. Nu aveau incredere in ele, nu credeau ca pot si, deci, ca merita. Isi refuzau aceasta marire.
Priveste adanc in tine si vezi care sunt capcanele tale. Daca le descoperi o sa constati ca fiecare dintre ele poate fi eliminata rational, ca nu se justifica si ca toate sunt absurde.
Elibereaza-te de tine!

marți, 8 ianuarie 2013

O noua teorie despre “de ce barbatilor le plac atat de mult sanii”


De ce barbatii aloca atat de mult spatiu in gandurile lor acelor baloane de grasime de pe pieptul femeilor? Oamenii de stiinta nu au explicat niciodata satisfacator curioasa fixatie asupra sanilor pe care barbatii o au dar acum un cercetator neurolog a construit o explicatie despre care se poate spune ca are cu adevarat sens.

Larry Young, profesor de psihiatrie la Universitatea Emory, care a studiat bazele neurologice ale comportamentului  social complex, crede ca evolutia umana a mostenit un circuit neuronal stravechi care a evoluat la origini pentru a intari legatura creata intre mama si bebelus in timpul alaptarii iar acum foloseste acest circuit din creier pentru a intari legatura dintre partenerii cuplului.Care este rezultatul? Barbatii, ca si bebelusii, iubesc sanii.

Cand sfarcul femeii este stimulat in timpul alaptarii, neurotransmitatorul numit oxytocina, cunoscut drept drogul iubirii, invadeaza creierul ei pentru a o ajuta sa se concentreze cu toata atentia si afectiunea asupra copilului ei. Dar studiile din ultimii ani au aratat ca acest circuit neuronal nu este folosit, in cazul fiintelor umane, exclusiv de catre bebelusi. Cercetarile arata ca stimularea sfarcurilor provoaca dorinta sexuala majoritatii femeilor si acest lucru activeaza aceleasi zone din creier ca si stimularea vaginala sau clitoridiana. Atunci cand un partener sexual atinge, maseaza sau mangaie sanii unei femei, in creierul femeii se elibereaza oxytocina exact ca atunci cand hraneste un bebelus. Dar in cazul stimularii sexuale oxytocina concentreaza atentia femeii asupra partenerului ei sexual, intarind dorinta ei in legatura cu partenerul. Cu alte cuvinte, partenerul se face mai dezirabil stimuland sanii femeii in timpul preludiului sau actului sexual. Evolutia i-a determinat pe barbati sa doreasca sa faca acest lucru.

Atractia fata de sani a barbatilor este un efect al organizarii creierului ce se produce la barbati in timpul pubertatii. Evolutia a determinat ca barbatii sa fie atrasi de sani in context sexual in cadrul acestei organizari a creierului, deoarece efectul este ca in acest fel activeaza circuitele neuronale de atasament  ale femeii, facand-o pe femeie sa fie mai atrasa de el. Este un comportament pe care barbatii l-au dezvoltat pentru a stimula  circuitele femeii de atasament matern.

Dar de ce evolutia a determinat schimbari de acest fel in cazul oamenilor si nu si in cazul altor mamifere. In primul rand deoarece oamenii formeaza relatii monogame, ceea ce 97% din mamifere nu comporta. In al doilea rand ar putea avea legatura cu faptul ca noi avem o pozitie verticala ceea ce face ca sexul sa se produca fata catre fata, ceea ce ofera o oportunitate sporita pentru stimularea sfarcurilor in timpul actului sexual. In cazul speciilor de soareci monogami sanii atarna catre pamant iar acuplarea se produce pe la spate, deci evolutia ca in cazul oamenilor nu este posibila. Asa ca, natura sexualitatii noastre a permis un acces sporit catre sani. Cercetatorul care sustine aceasta teorie, Young, spune ca alte teorii menite sa explice fixatia barbatilor asupra sanilor nu se sustin. De exemplu, explicatia ce sustine ca barbatii tind sa aleaga femeile cu sani mari pentru ca ei cred ca sanii mari inseamna o mai buna hranire a bebelusului nu se sustine de vreme ce testicolele produc extrem de multa sperma ceea ce face ca barbatii sa nu fie nevoiti sa cantareasca bine si sa aleaga pentru a nu-si risipi in van sperma (cum ar fi daca productia de sperma ar fi rara si, deci,  pretioasa).

In plus, alti cercetatori ce au studiat problema arata ca nu toti barbatii sunt atat de atrasi de sani. Cand vorbim de evolutia comportamentului emotional al oamenilor trebuie sa luam in considerare diferentele culturale ce exista de la un grup uman la altul. De exemplu, in triburile africane in care, cultural, nu exista obiceiul ca femeile sa isi acopere sanii, barbatii nu sunt asa de preocupati de sani. Dar, cu toate acestea, si la aceste triburi ritualul imperecherii presupune mangaierea sanilor femeii. Aceasta arata ca obiceiul de a stimula sanii trebuie explicat in context antropologic, al modului in care oamenii au evoluat. Aceste aspecte ale explicatiei privind atractia fata de sani si altele legate de sexualitatea umana sunt descrise de catre Young si Brian Alexander, coautor, in cartea aparuta in 2012, “Chimia dintre noi”.

Sursa : Scientific American, Natalie Wolchover, Life's Little Mysteries Staff Writer, 26 September 2012

 

duminică, 16 septembrie 2012

5 mituri despre corpul femeilor

Un doctor poate spune daca o femeie este virgina sau nu. Ei bine, nu este chiar asa. Oricum exista o gaura in himen iar himenul femeilor este diferit ca dimensiune si forma. Asta face ca in unele cazuri sa fie dificil de distins intre o virgina si o femeie activa sexual.

Antibioticele reduc eficienta anticonceptionalelor. Nu este adevarat. Exista oricum un procent de 1% situatii in care anticonceptionalele nu sunt eficiente, cu sau fara antibiotic. Doar in cazul unui antibiotic prescris pentru tuberculoza exista certitudinea ca scade protectia oferita de pilulele hormonale dar nici in acest caz nu exista un risc de sarcina evident.

Femeile si barbatii au nevoie de somn in mod egal. Fals. Nesomnul unei femei conduce la dezechilibre psihologice si creste nivelul de insulina si al inflamatiilor. O femeie care doarme doar 5 ore sau mai putin este de doua ori mai expusa la a face hipertensiune decat o femeie care doarme 7 sau mai multe ore. Nu aceleasi diferente s-au observat la barbati.

Menopauza conduce la lipsa de sex si dorinta sexuala. Studiile arata ca femeile la 50 ani fac sex de cateva ori pe luna. In plus, bufeurile si alte transformari specifice menopauzei nu conduc la disparitia dorintei sexuale.

Femeia nu poate ramane insarcinata in timpul menstruatiei. Ba bine ca da! Spermatozoizii intrati in corpul femeii pot astepta pana la o saptamana un ovul pe care sa-l fecundeze. De aceea, metoda calendarului ca maniera contraceptiva nu prea functioneaza sau o face in cazuri rare.

Sursa : Livescience.com, Robin Nixon, 04 aprilie 2011

luni, 10 septembrie 2012

7 motive pentru care ar trebui sa meditezi

Sa stai in totala liniste, cu palmele indreptate in sus si ochii inchisi, silabisind celebrul sunet “Ommmmmm” pare sa fie o practica pentru calugari si alti asceti. Dar meditatia de diferite tipuri poate incapea perfect in viata noastra ocupata si agitata, si multe cercetari arata ca beneficiile pot fi mari.

1.Reduce durerea. Desi spatele sau alta parte a corpului te doare, parte din aceasta durere este de fapt in capul tau. Un studiu publicat in aprilie 2011 in Revista de Neurologie arata ca o sedinta de 80 minute de meditatie poate reduce durerea la aproape jumatate din intensitatea ei. Voluntarii acestei cercetari au primit un test de durere inainte si dupa meditatie si, folosind Rezonanta Magnetica Nucleara, creierul a fost scanat  iar in zona responsabila cu perceptia durerii s-au constatat modificari semnificative inainte si dupa meditatie. De asemenea, alt studiu realizat in 2010 a demonstrat ca persoanele care mediteaza regulat resimt mai putin durerea. Creierul concentrat asupra meditatiei prezente anticipeaza mai putin durerea si reduce impactul ei emotional. Nu se stie insa cum meditatia reuseste sa schimbe in timp functiile creierului.

2. Imbunatateste viata sexuala. Cercetari publicate in 2011 in revista Medicina Psihosomatica arata ca antrenamentul in a a medita prin care o persoana invata cum sa-si aduca gandurile in prezent poate imbunatati experienta sexuala a unei femei. Se pare ca acest lucru este posibil tocmai prin scoaterea gandurilor din minte. In timpul actului sexual mintea plina de ganduri, murmur interior, auto-analiza si judecata nu te lasa sa ai o experienta sexuala in plinatatea ei.  In studiu, femeile care au meditat au fost mai repede starnite la vederea unor fotografii erotice decat cele care nu au avut exercitiul meditatiei.

3. Te fereste de capcanele mentale. Sa faci acelasi lucru in acelasi mod, indiferent ca e vorba de a scapa de un episod depresiv sau de a rezolva un conflict, nu functioneaza intotdeauna. Mintile antrenate in meditatie reusesc sa se clarifice si sa iasa din asemenea capcane mentale spre a rezolva problemele. Dupa doar cateva saptamani de meditatie, voluntarii participanti la un experiment au fost capabili sa schimbe strategiile folosite pentru a rezolva problemele fata de cei neantrenati care au ramas captivi propriilor obiceiuri de a privi lucrurile. Prin meditatie, un cuplu marital care continua sa se certe pe aceleasi chestiuni reuseste sa rupa cercul vicios si sa aiba o abordare noua. Managerii reusesc sa se debaraseze de solutiile non-adaptative pe care le tot foloseau, rentabilizand afacerea.

4. Stimuleaza tenacitatea mentala. Meditatia poate proteja o persoana de efectele mutilante ale unor evenimente cu mare incarcatura emotionala, cum este razboiul de exemplu. Cercetarile facute pe soldatii din armata SUA arata ca cei care au practicat meditatia 2 ore pe saptamana au fost mai putin afectati de traumele emotionale ale razboiului decat puscasii marini care nu au facut exercitii de imbunatatire a memoriei si a starii de spirit. Antrenamentul mintii te pune in stare de alerta si in timpul prezent fara a cadea prada emotiilor devastatoare.

5. Te ajuta sa-ti mentii echilibrul. Cum putea Dalai Lama sa ramana plin de iubire si compasiune in mijlocul violentelor? Se pare ca meditatia facea acest lucru. Cea tibetana in cazul nostru in care concentrarea este focusata pe iubire si pe directionarea ei spre ceilalti, pe a extinde bunavointa si iubirea catre toate fiintele vii. Cercetarile arata ca in zona din creier responsabila cu empatia a participantilor la experiment ce meditau era mai multa activitate cand auzeau strigatele unei femei sau plansul unui copil decat in aceeasi zona a creierului celor care nu meditau.

6. Sporeste capacitatea de concentrare. In vremurile noastre, cu atatea mijloace de distragere a atentiei, este foarte greu sa te concentrezi. Studii realizate in 2010 arata ca practicarea meditatiei budhiste i-a ajutat pe participantii la experiment sa faca distinctii vizuale mai fine si sa isi sustina atentia vizuala mai mult in legatura cu cerintele formulate de conducatorii experimentului, decat cei care nu practica meditatia. De asemenea, practicarea meditatiei budhiste Zen care cere sa te gandesti la a nu gandi sporeste capacitatea de concentrare. Activitatea in zona de creier numita “reteaua default” responsabila cu aparitia gandurilor spontane si mintea intrebatoare, era diferita la cei care practicau Zen, ceea ce presupune sa fii atent la propria respiratie si postura in timp ce alungi gandurile intrebatoare si cautatoare, decat la cei care nu au practicat-o. Zenii erau capabili sa sa intoarca foarte repede la modul “Zen” dupa ce erau distrasi.

7. Dezvolta creierul. Cateva meditatii si incantatii ale silabei “Ommmmm” te pot face mai destept. Studii realizate in 2010 arata ca practicantii de meditatie au cortexul mai dezvoltat si, prin urmare, pot procesa informatia mult mai repede. De asemenea, au mai multe legaturi intre regiunile din creier si mai putine deteriorari la nivel cerebral o data cu varsta, materie alba dar si cenusie mai multa. Materia cenusie contine retele locale de neuroni conectati cu ajutorul dendritelor si al unor axoni locali nemielinizati. Materia alba contine axoni mielinizati foarte lungi care realizeaza comunicarea nervoasa globala si rapida.

Sursa : Livescience.com, Jeanna Bryner, LiveScience Managing Editor, 13 June 2012

vineri, 7 septembrie 2012

6 lucruri importante pe care sexul le poate face pentru tine

Cei mai multi dintre noi afla despre sex atunci cand “cei mari” poarta discutia despre modul in care apar copiii. Dar exista o serie de beneficii pe care sexul le poate aduce, in afara ideii de reproducere, despre care se vorbeste mai putin.

1.Reduce anxietatea. Conform unor studii recente realizate in 2010, sexul reduce anxietatea si protejeaza creierul de efectele hormonilor stresului. De asemenea, s-a constatat ca relaxeaza si reduce emotivitatea deoarece reduce presiunea arteriala specifica momentelor stresante sau cu incarcatura emotionala. Aceste aspecte nu sunt valabile si in cazul masturbarii.

2. Te face fericit/fericita. Un studiu realizat in 2004 cu ajutorul a 900 femei americane care au fost intrebate cum s-au simtit in urma a numeroase activitati zilnice, a aratat ca in topul activitatilor care aduc fericire s-a clasat “relatia intima” (ritualul pregatirii de dimineata pentru job fiind cel mai neplacut). Un alt studiu a aratat ca oamenii mai fericiti tind sa fie mai activi si ca activitatea sexuala trecuta de la frecventa de o data pe luna la frecventa de o data pe saptamana echivaleaza cu fericirea de a castiga un premiu de 50 000 dolari. Desigur, tipul de sex conteaza : cei care platesc pentru sex sunt mai putin fericiti, ca si cei care fac sex inseland partenerul, conform aceluiasi studiu.

3. Creste imunitatea. Un studiu realizat in 1999 cu ajutorul studentilor ca repondenti a aratat ca cei care au facut sex o data sau de doua ori pe saptamana au avut un nivel mai mare de  imunoglobulina A sau IgA, ce ajuta corpul in apararea impotriva infectiilor, in comparatie cu cei care nu au facut sex. Atentie insa! Studiul a aratat de asemenea ca cei care au facut sex de trei ori sau mai mult pe saptamana au avut un nivel al IgA la fel de scazut ca al celor care nu au facut sex. Deci si aici tot ce e prea mult strica. Dependentii de sex erau mult mai anxiosi si stresati si de aici un nivel scazut al imunitatii.

4. Amelioreaza durerile. Orgasmul nu este doar o placere ci si usureaza durerile. Cercetarile arata ca femeile stimulate vaginal si care au avut orgasm au o toleranta mai mare la durere si un prag mai ridicat de sensibilitate. In timpul stimularii vaginale rezistenta la durere a crescut cu aproximativ 40% iar in preajma orgasmului cu aproximativ 75%. Cercetatorii au sperat ca pot depista in acest fel substantele chimice ce se elibereaza in creier si produc o astfel de imunizare la durere pentru a le reproduce si folosi in viata de zi cu zi si in afara patului.

5. Scade nevrozismul. Daca esti stresat de relatii, o viata sexuala regulata poate rezolva asta. Persoanele cu un scor ridicat de nevroza – o afectiune ce se manifesta prin schimbarea starii de spirit si ingrijorari frecvente – se descurca mai bine in mariaj atunci cand este mai mult sex. Pentru cele mai multe cupluri frecventa sexuala in mariaj nu a fost asociata cu fericirea, dar sotiile nevrotice tind sa infloreasca atunci cand in dormitor este mai multa activitate. Nevroza face oamenii nefericiti, dar sexul alunga grijile, facand ca nevroticul sa fie la fel de satisfacut ca si partenerul sau relaxat.

6. Reduce riscul de cancer de prostata. Ejacularea poate face acest lucru. Un studiu realizat in 2004 cu ajutorul a 30 000 de barbati a constatat ca o viata sexuala activa nu este asociata cu un risc mai mare pentru aceasta boala. Barbatii care ejaculeaza cel mai mult – de 21 ori intr-o luna sau mai mult – au o sansa de trei ori mai mica sa dezvolte cancer de prostata decat cei care ejaculeaza intre patru si sapte ori intr-o luna. Cercetarile sunt controversate pe aceasta tema datorita faptului ca ejacularea in sine are probabil un efect protector minor. Cel mai bine este sa faci sex de dragul sexului lasand ca beneficiile sa vina singure o data cu tot ce presupune sexul.

Sursa : Livescience.com, Stephanie Pappas, LiveScience Senior Writer, 11 February 2011

9 lucruri pe care orice femeie ar trebui sa le stie despre creierul barbatilor

Cele mai populare notiuni care se stiu despre creierul barbatului sunt bazate pe studii facute pe barbati intre 18 si 22 ani, studenti care se ofereau ca subiecti de experiment pentru a face rost de bani de bere sau pentru a-si plati datoriile. Dar creierul barbatului se modifica semnificativ de-a lungul vietii sale, contrazicand ideea raspandita in constiinta maselor a unui singur atribut fundamental : dependent de sex.

1.Si el jinduieste dupa casatorie. Refrenul clasic spune ca femeia vrea sa se aseze iar barbatul vrea sa-si sadeasca samanta salbatica vesnic. Dar aceasta pare sa fie una dintre erorile larg raspandite datorita testarilor facute in special pe studenti. Infidelitatea este mai probabil sa se produca la barbatii pana in 30 ani, dupa aceasta varsta ei concentrandu-se in principal asupra familiei. Desigur, pentru unii barbati este mai greu sa se implice intr-o relatie de lunga durata, lucru ce poate fi genetic conform unui studiu realizat in 2008. Dar barbatii ce nu au “gene promiscue”, cam 60%, prefera sa se casatoreasca. Ba chiar mai mult. Ei si sotiile lor raporteaza o casatorie fericita. Din pacate, problema care apare mereu este : “cine este seful?” O ierarhie instabila poate cauza barbatilor o anxietate considerabila, spune dr.Brizendine. Acest lucru poate fi evitat prin stabilirea unor reguli privind  comanda, lucru ce reduce testosteronul si curba agresiunii masculine. Preocuparea de a stabili suprematia, care incepe pe la 6 ani, animeaza jocul masculin in care se domina unul pe altul. Este preferabil sa fie agresiv in mod verbal decat in alt mod.
2. Doreste sa fie tata. Creierul barbatilor devine primordial cooperant in lunile de dinainte de a deveni tata. Cel care sta sa devina tata trece si el prin schimbari hormonale : prolactina creste, testosteronul scade. Acest lucru incurajeaza comportamentul patern, conform unui studiu din 2000. Se pare ca feromonii unei femei insarcinate determina aceste modificari barbatilor lor. De asemenea, chiar inainte de a fi insarcinata, feromonii masculini determina in creierul femeii schimbari neuronilor ei spre a fi o mama buna.
3. Creierul barbatului matur. De-a lungul evolutiei, barbatul a trebuit sa concureze pentru statut si perechea sa cand este tanar, si sa practice unirea si cooperarea la maturitate. Studiile psihologice au aratat ca suprematia conteaza mai putin pentru barbatul mai matur. In schimb, se concentreaza mai mult asupra relatiilor lor si prosperitatii comunitatii. Aceste schimbari se datoreaza declinului nivelului de testosteroni o data cu varsta. Barbatii cu nivel crescut de testosteron tind sa fie mai buni in competitii unul la unul, in timp ce barbatii cu nivel mai scazut de testosteron sunt mai buni in competitii ce presupun cooperare.

4. Rolul de tata. Studiile au aratat ca modul specific in care tatal se joaca cu copiii sai – mai dur, mai spontan, mai tachinator – ii ajuta pe copii sa invete mai bine, sa fie mai increzatori in ei insisi, ii pregateste pentru viata reala. Mai mult, implicarea tatilor scade eventualitatea unui comportament sexual riscant al copiilor. Tatii ce activeaza ca parinti tind sa aiba un nivel mai scazut de testosteroni. Nu se stie daca nivelul hormonal determina comportamentul sau viceversa, dar evolutia favorizeaza tatii implicati. Copiii oamenilor sunt printre cele mai neajutorate dintre fapturi iar tatii buni optimizeaza sansele ca urmasii lor sa supravietuiasca si, prin asta, genele lor.

5. Ei trebuie sa apere teritoriul. Din punctul de vedere al evolutiei, parte din sarcina barbatului este sa apere teritoriul. Este nevoie de cercetari suplimentare in cazul oamenilor dar studiile facute pe mamifere arata ca aria din creier responsabila cu apararea teritoriului este mai mare in cazul masculilor decat al femelelor. In timp ce femelele devin posesive, masculii devin violenti atunci cand se confrunta cu pericole la adresa teritoriului si a vietii de familie in acel teritoriu.

6. Conectati la ideea de a trage cu ochiul la femei. Testosteronul conectat adesea cu agresivitatea si ostilitatea este de asemenea hormonul libidoului. Iar prin sangele barbatilor circula de 6 ori mai multi hormoni decat prin al femeilor. Cercetatorii au aflat ca testosteronul blocheaza zona din creier responsabila cu controlul impulsurilor. Asa se explica de ce barbatii fac ochi dulci femeilor ca si cum sunt pe pilot automat sau se simt datori sa o faca. Adesea, insa, ei uita de femeie imediat ce ea a iesit din campul lor vizual.

7. Concentrati pe solutii. Desi multe studii sugereaza ca femeile sunt mult mai empatice decat barbatii, dr.Brizendine atrage atentia ca acest lucru nu este total adevarat. Sistemul empatic al unui barbat raspunde atunci cand cineva este stresat sau are o problema, dar concentrarea se comuta pe zona “reparatii”. In creierul barbatului incepe cautarea pentru gasirea unei solutii deoarece barbatul este mai concentrat pe a repara problema decat pe a arata solidaritate emotionala.

8. Mai vulnerabili la singuratate. In timp ce singuratatea poate afecta sanatatea si creierul oricarui om, barbatii mai in varsta sunt in mod special vulnerabili la aceasta. Barbatii tind sa socializeze mai putin decat femeile ceea ce exacerbeaza singuratatea si afectarea regiunilor din creier legate de activitatile sociale. Traiul alaturi de o femeie ajuta. Barbatul ce are o relatie stabila tinde sa fie mai sanatos, sa traiasca mai mult si sa aiba niveluri ale hormonilor ce indica o anxietate mai mica. Femeile sunt de ajutor si pentru gonadele barbatilor. Barbatii ce traiesc impreuna cu o femeie sunt fertili mai multa vreme decat cei care traiesc fara femeie.

9. Mai emotionali. In timp ce femeile sunt considerate a fi mai emotionale decat barbatii, copiii baieti sunt mai expresivi emotional si reactioneaza mai emotional decat fetitele. Barbatii au reactii emotionale mai puternice, de asemenea, dar numai inainte de a le constientiza, dupa cum arata un studiu asupra expresiilor faciale realizat in 2008. O data ce devin constienti de emotiile lor, barbatii adopta o expresia faciala a jucatorilor de poker. Din punct de vedere cultural, baietii sunt invatati de mici sa isi ascunda emotiile. Iar temperarea emotiilor determina reactii ale corpului de tipul “lupta sau fugi”. Reactia puternica a unui barbat si suprimarea emotiilor aferenta ei il pregateste pentru a trata, a rezolva problema.

Sursa : Livescience.com, Robin Nixon, LiveScience Contributor, 03 iunie 2011

10 lucruri pe care orice barbat ar trebui sa le stie despre creierul femeilor

Se pare ca exista diferente innascute intre creierul femeilor si cel al barbatilor, cu toate ca unii oameni de stiinta, precum neuropsihiatrul Dr.Louann Brizendine, resping aceasta idee.
Iata 10 lucruri pe care barbatii ce iubesc femeile ar trebui sa le stie :
1.Ea se schimba in fiecare zi in functie de perioada ciclului. Nivelul hormonilor, in functie de perioada ciclului, se schimba tot timpul si o data cu el creierul si corpul femeii, felul in care arata, energia si sensibilitatea ei. La 10 zile dupa menstruatie, chiar inainte de ovulatie, femeile se simt mai sexy, se imbraca inconstient mai sexy, fiind in perioada de fertilitate. O saptamana mai tarziu cand creste nivelul de progesteron, hormonul care imita valiumul, se simt “ca atunci cand se delecteaza cu o ceasca de ceai fierbinte si o carte buna”, spune Brizendine. Dupa inca o saptamana, progesteronul scade si femeile devin iritate iar cu 12-24 ore inainte de menstruatie starea lor se inrautateste.
2.Ea chiar este intuitiva si in asta nu este nimic mistic, ci mai degraba biologic. Barbatii au deseori sentimentul inconfortabil ca femeile le citesc gandurile. De-a lungul evolutiei femeile au fost nevoite sa citeasca nevoile bebelusilor din mesajele non-verbale transmise de acestia. In acest fel si-au dezvoltat limbajul non-verbal : mimica, gestica, limbajul trupului. La toate testele de intelegere non-verbala femeile au scoruri mai mari decat barbatii. Astfel ca ele nu isi amintesc bine semnalmentele fizice ale cuiva dar pot ghici intentiile si gandurile persoanei din mesajele non-verbale transmise de corpul acelei persoane.
3.Ea evita agresiunea. Daca situatiile stresante nasc reactii de lupta barbatilor, femeile raspund instinctual prin formarea de aliante strategice, chiar manipulative. Unii sunt de parere ca acest instinct se datoreaza nevoii femeii de a se proteja de agresiune pentru ca de ea depinde viata copiilor ce nu se pot descurca singuri. Aceasta nu inseamna ca femeile nu sunt agresive, ci doar ca agresivitatea lor este manifesta in alt mod, si anume unul in care confruntarea nu este directa.
4. Ea raspunde diferit la durere si anxietate, lucru demonstrat de studii asupra imaginii creierului facute in ultimii 10 ani. Creierul femeii este mai sensibil la ambele asa incat nu numai ca raspunde la cantitati mai mici de stres dar este si mai putin capabil sa coabiteze cu un nivel ridicat de stres. Aceste caracterisitici au si un beneficiu : aduc starea mentala de la a fi putin concentrata la a fi mai flexibila si constienta, atenta. Dar daca stresul este prelungit poate aduce mari daune. Asa se explica faptul ca femeile sunt mai expuse depresiei, stresului post-traumatic si altor dezechilibre de anxietate.
5. Ea uraste conflictele iar lipsa unui raspuns si mai mult. Femeile au o extra-sensibilitate la chestiuni interpersonale ca o maniera de a avita conflictele care sunt de netolerat pentru ele. Fluxul de chimicale ce are loc in creierul unei femei in timpul unui conflict, mai ales intr-o relatie intima, este de cele mai multe ori de acelasi nivel ca in cazul unui atac de apoplexie. Poate din cauza capacitatii ei de a citi gandurile, femeia considera lipsa unui raspuns, a unei explicatii, ca fiind insuportabila. Un raspuns negativ poate fi mai bun decat lipsa unui raspuns. Barbatii nu sunt asa determinati in a primi un raspuns sau o explicatie.

6. Ea se dezexcita usor. Cheful de sex poate fi oprit mai usor la femei decat la barbati. Pentru ca femeia sa fie excitata si , mai ales sa aiba orgasm, trebuie ca anumite arii ale creierului sa fie inchise. Astfel, exista o multime de lucruri care pot sa o scoata din starea de excitare : faptul ca e nervoasa, suparata sau chiar faptul ca are picioarele obosite. De exemplu, factori care opresc stimularea ei sunt sarcina, faptul ca are grija de un copil mic, menopauza. Pentru barbati, tot ceea ce se intampla cu 3 minute inainte de ejaculare este preludiul. Pentru femei, este tot ceea ce se intampla cu 24 de ore inainte de sex.

7. Ea este afectata de modificarile creierului ce se petrec in timpul sarcinii. In primele 8 saptamani de sarcina nivelul progesteronului creste de 30 de ori, ceea ce o face sa fie ca si sedata. De asemenea, creierul ei se micsoreaza in timpul sarcinii, devenind cu 4 procente mai mic. Este discutabil daca si modul de a gandi se modifica (unele studii sugereaza probleme de memorie din cauza hormonilor) dar circuitele creierului se modifica pentru a pregati comportamentul matern, lucru ce continua si dupa nastere. Studiile arata ca a tine un bebelus in brate elibereaza hormoni maternali unei femei chiar daca aceasta nu a fost niciodata insarcinata.

8. Ea este afectata de creierul de mamica. Schimbarile fizice, hormonale, emotionale, sociale pe care le sufera o femeie care a dat nastere unui copil pot fi monumentale. Si, deoarece, totul este altfel, ea are nevoie ca orice altceva sa fie cat mai predictibil cu putinta, inclusiv sotul. O mama are nevoie de tot suportul nu numai de dragul ei ci mai ales de dragul copiilor. S-a demostrat ca abilitatea ei de a relationa cu copilul influenteaza dezvoltarea sistemului nervos si a temperamentului copilului. O binecuvantare este alaptatul deoarece asta o ajuta sa trateze lucrurile stresante. Alaptatul are un efect mai puternic decat cocaina asupra creierului femeii.

9. Ea trece prin adolescenta de doua ori. Nimeni nu vrea sa mai treaca prin adolescenta. Schimbarile fizice pe care le presupune si fluctuatiile hormonale creaza nu numai stari de spirit schimbatoare, dar si disconfort fizic si intrebari sacaitoare legate de identitatea de sine. Femeile trec prin a doua adolescenta numita perimenopauza la 40 ani. Incepe in jurul a 43 ani si are varful pe la 47 sau 48 ani. (Si barbatii sufera astfel de schimbari cam pe la aceeasi varsta dar nu asa abrupt). Alaturi de ciclul neregulat si bufeuri, hormonii femeii in aceasta perioada pot conduce la schimbari in starea ei de spirit exact ca in cazul unei adolescente. Perimenopauza dureaza intre 2 si 9 ani, majoritatea parasind aceasta etapa inainte de 52 ani.

10. Ea adora riscul in perioada maturitatii sale. Dupa ce schimbarile amintite anterior s-au terminat, creierul femeii prinde al doilea val. In timp ce, in aceeasi perioada, interesul barbatilor pentru relatie creste, femeia matura este gata pentru risc, mai ales daca este singura. Ea este in continuare interesata sa-i ajute pe ceilalti, dar atentia se indreapta de la familia apropiata spre comunitatea locala si globala. Simte o puternica dorinta de a face mai mult pentru sine, pentru cariera, dupa atatea decade in care a avut grija de ceilalti. Doreste sa calatoreasca, sa mearga din nou la scoala, sa fie activa. Anii de dupa varsta de 50 sunt caracterizati de cresterea chefului de viata si un apetit pentru aventura.

Sursa : Livescience.com, Robin Nixon LiveScience Staff Writer, 03 iunie 2011