De cate ori in viata asta am spus, fiecare dintre noi, ca nu se mai poate!? De cate ori in viata asta am luat-o de la capat si am continuat sa speram!? De prea multe ori as spune eu acum. Atunci cand toate merg foarte greu, atunci cand traiesti sentimentul ca impingi cu toate fortele tale lucrurile inainte si abia se misca putin pentru ca ceva sta ca piedica, imbatranesti inainte de vreme, iti pierzi inocenta si uiti copilul din tine, te ranesti incurabil si iti terfelesti neuroni pe care nu-i mai recuperezi nicicand. Viata nu poate fi usoara. Dar cand pentru unii din oamenii planetei ea este atat de grea incat atarna ca o piatra de moara de gatul lor, atunci te intrebi de ce toate astea si mai ales pentru ce. De obicei, pentru o viata mai buna sau buna a copiilor, pentru a nu-ti pierde stima de sine, pentru a trai o mica bucurie intruchipata de o vacanta. Dar daca acea vacanta ai obtinut-o dupa si prin eforturi uriase din partea ta, parca nu te poti bucura senin, linistit de ea. Odihna cea binemeritata nu vine pur si simplu. Esti prea conectat la existenta cotidiana si lupta cu ea pentru a mai putea sa te relaxezi. Una din problemele noastre curente este ca nu ne putem relaxa. De aici si marile boli, uratenia, moartea. Si fiecare dintre noi gandeste firesc ca nu este drept. Daca ai facut tot ce trebuia si cu toate astea viata ta e tot grea si stresanta, orice ai face, atunci nu ai cum sa nu gandesti ca nu e drept. Dar nimeni in jur nu te aude. Sunt prea multe strigate ca vocea ta sa se mai distinga. Si daca pentru toate astea nu e vina ta, nu tu esti cauza relelor din lume, nu tu pui piedici vietii tale, atunci chiar e ca si cum e fara speranta. Pentru noi, romanii, nu noi suntem cauza relelor noastre. Noi depindem in fiecare zi de pietrele de moara pe care altii ni le atarna de gat. Si te zbati in van precum un peste aruncat pe uscat fiindca, orice ai face, nu gasesti drumul catre apa. Apa vietii.
Iata de ce urasc politicienii sau, mai bine zis, pe cei care fac politica la noi, de care nu au loc sa faca adevarata politica unii ca noi care au ceva de zis, care pot face ceva, care sunt competenti intr-un domeniu, care au bun simt, care nu au tupeu, care au masura si echilibru, care traiesc aici si acum, care stiu ce inseamna viata reala, care vor sa faca ceva, care ar face lucrurile dupa legile lucrurilor si nu dupa interese de grup mafiot, care inteleg ca daca lucrurile merg pe fagasul legic al lor atunci e bine pentru toata lumea si nu doar pentru unii, care cred ca orice om chiar are drepturi si mai ales dreptul la viata si la demnitate, care cred ca orice om are dreptul la sanse egale, intr-un cuvant care cred in adevaratele valori ale liberalismului clasic asa cum s-a afirmat el in istoria zbuciumata a lumii. Dincolo de un partid sau altul care la noi si-a luat titulatura de liberal exista aceste valori liberale ce au prins radacini in tari cu traditie. La noi, totul nu e decat mascarada si propaganda. Cei care ne conduc destinele, nu azi sau ieri ci in general, au dovedit ca nu cred in aceste valori. Si asta pentru ca ei insisi nu au valoare. Daca la noi, lumea nu ar fi cu susul in jos, ei nu si-ar gasi locul acolo unde sunt pentru ca nu au valoare. Si atunci, aceasta lume stramba le convine fiindca le confera tot ceea ce au si altfel nu ar avea. Intr-o lume normala ei ar fi periferia societatii.
Dar daca ar fi sa aleg intre personaje precum Basescu si Nastase, si viata democratica te obliga sa alegi o data la patru ani, as alege fara dubii personajul gen Nastase. E simplu. Personajul gen Basescu in sine nu are nicio valoare. Nu are merite, nu are scoala, nu are competente, nu are caracter, nu are valori, nu are principii. E doar un smecher cu instincte. Personajul gen Nastase este un smecher titrat cu adevarat, are o cultura, are o cariera, are competente, are unele principii, are ceva caracter. Nu este perfect. A facut jocul grupului ce l-a propulsat, a platit datoriile catre mafiotii din grupul sau, a acumulat avere mai multa decat ii este permis unui om sa obtina pe cai legale, dar atunci cand a avut in maini destinele noastre a condus in asa fel incat drumul sau ducea catre binele general. Actiunile si caile sale ca prim ministru au generat prosperitate pentru toti. Iata de ce nu as avea indoieli.
Sa ne intelegem, eu nu pledez pentru a ierta greselile cuiva. Prin urmare, nu-l iert pe Nastase pentru ce a facut si nu trebuia sa faca. Eu spun doar ca merita respect si ca daca ar trebui sa aleg, aleg pe cel mai bun pentru noi. Eu spun de asemenea ca daca nu il iert pe Nastase, nu il iert nici pe Basescu. Si el a gresit. Si anume fundamental pentru noi. Il plus, in opinia mea, nu merita respect, nu are calitati sau valente benefice. Are doar valente malefice. Si atunci, ma intreb, el de ce nu plateste greselile sale? De ce nu plateste Udrea, de ce nu Boc, de ce nu plateste Iliescu, de ce nu Stolojan, de ce nu Vanghelie, de ce nu Negoita, de ce nu Blejnar si lista e prea lunga pentru a o continua. Este vorba despre toti cei despre care presa a scris de-a lungul timpului ca ne-au gresit cu ceva. Dreptatea inseamna ca fiecare sa primeasca ceea ce merita. Dreptatea sociala inseamna ca toti sa primeasca ceea ce merita. Nu doar unii. Noi trebuie sa primim ceea ce meritam : dreptul la viata si demnitate. Ei trebuie sa primeasca ceea ce merita : plata pentru daunele produse de ei. Ei au bagat mana in buzunarul nostru, al tuturor, pentru a da unora din grup. Asta se cheama furt. Se vrea un fel de haiducie dar una contra naturii : iei de la saraci si dai la bogati. Furtul se pedepseste si trebuie pedepsit. Altfel, dupa modelul “pestele de la cap se impute”, vor fi un indemn pentru toti sa fure. Ceea ce s-a si intamplat. Romanii au supravietuit pentru ca au furat. Fiecare ce a putut. Iar cand e vorba de curatare, se curata de la coada, incepe cu noi, cei mai slabi. Nu e drept. Nu e dreptate sociala. Curatarea trebuie sa se faca in ordinea imputirii caci duhoarea prea mare de la capul pestelui nu te lasa sa respiri si pentru un aer igienic trebuie sa suprimi duhoarea inainte de orice. Daca vreti ecologie, atunci asta este ecologie : curatati duhoarea din cap, igienizati atmosfera. Si toate vor intra pe fagasul normal si in firescul decurgerii acestei vieti.
Nu, nu sunt adepta lui Dan Diaconescu. El nu este decat un bluf. Este un balon de sapun ce face poc la prima atingere de putere. Dati-i puterea si veti vedea. Un om de caracterul lui, lipsit de principii si respect fata de om (doar prin lipsa de respect se pot explica emisiunile lui penibile si scandaloase) nu poate fi calea catre normalitate si prosperitate pentru noi. Cei care inca mai cred asta se mint pe ei insisi pentru ca au nevoie sa creada in ceva si nu mai au in ce. Oameni buni, mai bine in Dumnezeu! Cel putin Dumnezeu e intangibil si, precum in pariul lui Pascal, daca chiar exista, aveti doar de castigat iar daca nu exista, nu ati pierdut nimic.
Dupa toate astea ne intrebam firesc ce e de facut. Aia nu, aia nu ! Ceva trebuie sa fie ! Un singur lucru ne poate salva : sa fim seriosi !!! Nu avem alta sansa in lumea noastra. Daca mai exista un sambure de speranta si posibilitate pentru noi, atunci asta inseamna sa fim seriosi. O data cu seriozitatea de care vorbesc vin toate : nu mai putem fi manipulati, nu mai pot sa ne ia drepturile caci ne batem pentru ele si cand suntem multi nu ne pot razbi, nu ii mai lasam sa ne fure caci daca o fac strangem semnaturi pana epuizam Romania si cu ele cerem procurorilor sa isi faca cu adevarat datoria fata de noi, nu fata de ei, nu mai dau legi strambe caci noi, seriosi, stim ce e bine pentru noi, nu mai fac ce vor caci trebuie sa ne dea socoteala noua, celor multi si seriosi, hotarati, nu mai imping Romania spre dezastru caci noi, multi si seriosi, putem carmi barca spre directia opusa. Sa fii serios inseamna sa te gandesti cu adevarat la tine si la copiii tai, sa vrei sa le dai o sansa si anume sanse egale, nu doar pentru unii, sa iti faci treaba ta bine acolo unde esti si sa ai curaj sa arati cand altii nu-si fac treaba, inseamna sa nu mai fii slugarnic pentru o firimitura pe care o primesti, inseamna sa ai demnitate, sa fii om, sa ai caracter, sa ai nazuinte, sa vrei ceva de la viata ta si a familiei tale, sa ai asteptari de la ceilalti si de la tine, sa nu accepti orice, sa nu crezi ca “merge si-asa”, sa nu furi, sa nu minti, sa nu inseli, sa fii drept. In fond, daca nu dai doi bani pe tine si viata ta, daca esti o mizerie de om, daca nu esti serios , cu alte cuvinte, la ce bun te mai murdaresti pentru putinul pe care ti-l arunca de la masa lor bogata. Daca viata ta este aceasta neinsemnata si mizera trecere fara rost prin lume, atunci la ce bun? Oricum nu contezi, oricum vei muri iar in urma ta, din tine, nu ramane nimic si nimeni nu va vorbi frumos si cu respect de tine. “Memento mori”! Unii mai destepti ca noi, dintre Sfintii Parinti de data asta, spuneau mereu ca amintirea faptului ca vei muri trebuie sa fie o practica continua pentru ca astfel iti vei curata constiinta, vei fi mai bun, mai eficient si te vei gandi de mai multe ori inainte sa faci ceva rau. Tot ce conteaza dupa ce oasele tale se fac tarana este ce ai facut maret si dainuitor, este ce ai facut bine, este ce ganduri vor avea despre tine ceilalti. Daca nimic din toate astea, atunci nu ai existat deloc. Daca tot traiesti si ai o sansa sa fii nemuritor prin ceea ce lasi in urma, atunci nu te irosi! Fii serios!
Si inca ceva! Ai aflat ca banii nu aduc fericirea? Nu e o vorba din batrani. Cercetari numeroase de specialitate arata ca lucrurile cumparate cu banii tai nu aduc decat o satisfactie mica si vremelnica. Daca reusesti sa iti cumperi masina visata si te bucuri in mod evident dar apoi afli ca fiul tau e bolnav, sau sotia de insala, sau prietenii tai te barfesc de rau si trebuie sa renunti la ei, sau mama ta pateste ceva sau te reneaga, sau seful tau iti va arata ca nu te apreciaza, sau te simti singur si neiubit, sau multe altele ce pot fi in viata oricui, atunci vei vedea ca esti mizerabil de nefericit si ca masina cea noua nu poate acoperi cu bucuria ei nici macar o mica parte din aceasta nefericire. Cei bogati sunt la fel de nefericiti ca cei saraci. Diferenta e doar de imagine. De aceea, incearca sa fii fericit. Daca poti castiga bani fara sa-i furi si lezezi pe ceilalti, fa-o caci vei avea mici satisfactii. Daca pentru banii tai trebuie sa minti, sa furi, sa inseli, nu o face caci problemele, incurcaturile si insatisfactiile pe care aceste lucruri le aduc cu sine sunt infinit mai mari decat satisfactiile mici pe care diverse bunuri materiale ti le pot aduce. Cerceteaza daca nu crezi cu toate ca ar fi de ajuns sa privesti mai atent la cei bogati si la viata lor si a familiei lor ca sa intelegi. E bine sa ai comfort material si pentru asta trebuie sa te ocupi, sa fii serios, dar daca pentru a obtine asta trebuie sa-ti sacrifici sufletul si toate principiile sale, atunci renunta caci vei fi nu doar nefericit, ci si chinuit in launtrul tau iar acest chin e moarte sigura. Nu iti chema moartea! Doar aminteste-ti ca vei muri! Fii serios! Memento mori!